Articole

Bărbații rămân bărbați și în situații critice

Printr-o despărțire am trecut toți la un moment dat, dar felul în care am reacționat diferă de la om la om.

 

Ce fac cei mai mulți bărbați după ce o femeie se desparte de ei?

 

O sună, o caută pe whatsapp sau îi dau mesaje pe telefon.

 

Greșeala nu e că o caută. Greșeala e că unii dintre ei se jelesc, se milogesc, se victimizează, ba chiar amenință că nu există viață după despărțirea respectivă.

 

Dacă după aceste insistențe femeia nu se răzgândește, ajung să folosească tot felul de jigniri, să-i aducă aminte greșelile din trecut.

Aici poți spune că ai pierdut-o definitiv.

 

 

 

Ca să fie “treaba bună”, încep să o urmărească pe rețelele de socializare, să vadă dacă și-a schimbat statusul, cui dă like sau din ce loc postează.

 

Alții mai “inteligenți” trimit mesaje anturajului fetei. Logic că majoritatea prietenelor ei intră în horă și îi “ajută” cu depresia.

 

Adevărata durere vine atunci când află că respectiva a trecut deja peste și își continuă drumul prin viață de parcă relația nici nu a existat vreodată. Acum iese mai des, deja se întâlnește cu cineva și nici prin cele mai negre coșmaruri nu-i mai treci prin gând.

 

Despărțirile dor. Știu. Am trecut și eu prin așa ceva. Chiar și atunci când îți spune că vrea doar o pauză, parcă cineva ți-ar răsuci un cuțit într-o rană adâncă. Deși sunt șanse de 50% să se întoarcă în această situație, tot doare.

 

E dificil să renunți la acel loc în care ai fost totul. E dificil să nu o cauți și să nu îți faci vise și planuri sau să încerci să o “arzi” din nou cu anturajul comun doar ca să o vezi.

 

E posibil să stârnești doar milă dacă nu știi să păstrezi distanța la timp. Mila nu e aceeași cu atracția. Mila e doar milă.

Fii bărbat până la capăt!

 

 

Ce trebuie făcut după o despărțire?

Situația trebuie luată așa cum vine, fără lacrimi de crocodil, iar relația cu tine însuți este cea mai importantă. Ieși cu capul sus indiferent cât de tare doare.

 

Pe ea nu o vei câștiga dacă te dai slab, nici dacă vei fi demn. Dar vei căștiga respect de sine în schimb, nu-ți va fi rușine cu persoana ta, nu vei mai stârni hohote în anturaj.

 

Dacă tu ai fost un bărbat bun și drept, un om care își cunoaște defectele și își asumă acțiunile la fiecare pas, viața îți va scoate în cale pe cineva cel puțin la fel de demn.

 

După o despărțire nu te arunca cu capul înainte să-i umpli mesageria sau să o convingi că viața ta se termină la ea. Lasă-i timp de gândire, poate a avut zile mai puțin OK și are nevoie de spațiu să-și pună totul în ordine. Nu zic să nu-i scrii deloc. O poți întreba din când în când ce face, cum e, dar nu-i aduce în discuție situația voastră sentimentală. Dacă o să considere că e cazul să vorbească despre asta, o să-ți dea un semn. Dacă nu, capul sus, rămâi încă la distanța de siguranță.

 

 

 

În caz că ți-a dat papucii definitiv, tot ce mai poți face e să zâmbești, să fii calm și să-i urezi drum bun cu eleganță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *