Articole

Generația cu cheia la gât


E vara lui 2005, te trezești și îți faci un sandwich cu pateu, asculți HI-Q sau 3Sud Est, te uiți pe geam și îi vezi pe prietenii tăi cum joacă fotbal, șotron, lapte gros. Vezi în jur cum toată lumea vorbește cu toată lumea, cum toți se ajută între ei și împart chiar și ce nu au pe deplin.

 

Pe când fabrica de cărămidă funcționa

Mașinile cărau pământ din dealul acela bătrân pentru a-l transforma în cărămizi. Rugam șoferii să ne plimbe și pe noi până la calea ferată că nu aveau părinții Rolls Royce, nici măcar amărâta aia de Dacie.

 

 

Eram oameni simpli fără așteptări, ne bucuram de ploaie cum ne bucuram de o zi însorită. Simplitatea lucrurilor era de fapt luxul nostru. Purtam un tricou fără inscripții și o pereche de pantaloni scurți rupți și nu-mi era rușine, iar ceilalți nu mă arătau cu degetul. Azi dacă nu ai Guess pe tine, nu ieși din casă că te vede X și râde cu Y…

 

 

O rugam pe mama să-mi dea un leu de buzunar (asta dacă era zi de salariu) și ieșeam afară cu șireturile dezlegate, stăteam până târziu și eram EU.

 

Sărbătorile aveau farmec

De Paște împărțeam cu toată strada ouăle roșii și cozonacul făcut de mama și de bunica în cuptorul din spatele casei bătrânești. Mirosul copacilor înfloriți ne făcea să fim mai buni, ne unea, ne învăța să ne bucurăm de orice apare în calea noastră.

Crăciunul? Nu mai zic! Mergeam cu colinda din poartă în poartă, toată lumea ne primea și nu ne supăram atunci când primeam mere, portocale sau cozonac în loc de bani. Știam încă de pe atunci că banii vin și pleacă, că nu-s prietenii noștri.

În ultima zi din an, mergeam cu ursul sau cu capra să-i distrăm pe toți și să le urăm un an nou fericit. Era ceva în aer care plutea, acea magie care nu se compară cu nimic din zilele noastre.

 

Un buton de “repeat”, vă rog

Aș vrea măcar o singură zi să mai traiesc cum trăiam atunci, să mai simt ce simțeam, să mă mai joc cu cei cu care împărțeam ultima felie de pâine, dar cu care azi nu mai vorbesc. Nu știam că atunci a fost ultima zi în care am bătut mingea, ultima în care am râs cu gura până la urechi, ne-am strâns în brațe sau am colindat.

 

 

Anii au trecut și ne-au schimbat fără să ne dăm seama. Unii au familii, alții sunt departe, dar… Sunt mândru că am prins generația în care omul a fost om și nimeni nu știa de figuri si fițe. Generația în care care nu ne judecam după încălțăminte, haine, fizic… Generația aia în care toți eram fericiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *