Ce-ți scriu

Dezbracă-te, vreau să vorbim – Nocturn: Act 7

Lasă sentimentele, baby

Nu-mi place să ne-o tragem în slow motion, nu-mi place să-ți spun “te iubesc” în momentul acela și nici că mi-a fost dor de tine, ci să-ți spun că-mi place să te simt. Nu este loc de romantism acolo, poate doar dacă îl pun în palma pe care ți-o trag la fund,peste față sau atunci când te trag de păr și îți vorbesc murdar.

 

 

Dacă e despre sex, numai soft să nu fie

Nu prefer deloc varianta soft a sexului, e pur și simplu plictisitoare, e ca și cum m-aș legăna într-o barcă sau într-un hamac fără încetare. Putem dansa ceva lent, dar în pat prefer viteza. Știu că și așa ajungi la orgasm, dar nu mai e la fel de interesant tot parcursul până acolo.

 

 

Mi-e sete de tine, nu de apă

Îmi imaginez varianta soft la fel ca piesa “Ca o apă cristalină” semnată de Cristi din Banat, iar varianta hard ca “Rap God” semnată de Eminem. Nu-mi place să mă mișc “ca o apă cristalină” în pat, nici măcar în restul timpului, iar Eminem îmi place să ascult când sunt în tine, deasupra ta sau în oricare altă poziție.

 

Spune-mi că mă vrei în tine

Îmi place să te penetrez adânc, la fel cum îmi sunt și sentimentele pentru tine, să simt că planeta s-a oprit și suntem doar noi doi făcând sex. Nu i-aș spune sălbatic, ci așa cum ne place. Vreau să respir trupul tău, dorința ta, gemetele tale, să uităm de tot ce ne aproprie sau ne desparte în rest. Spune-mi că mă iubești când stăm cu ochii în tavan, murdari după act, în timp ce ne fumăm țigara, dar spune-mi că mă vrei în tine cu totul când ne-o punem. Nu mă lua în brațe în felul acela romantic până nu ajungem în punctul în care erupem amândoi ca doi vulcani, până atunci vreau să-ți folosești mâinile în alte scopuri.

 

 

Cel mai decent lucru

Nu vreau să facem dragoste pentru că asta facem atunci când suntem prezenți mână de mână sub ochii celorlați. În pat facem sex. Sună indecent? Deloc! Sexul este cel mai decent lucru pe care-l are omenirea astăzi!


Dezbracă-te, vreau să vorbim.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *