Ce-ți scriu

“Stimați clienți, deschidem casa 4 pentru dumneavoastră.”

Am lucrat la LIDL aproximativ un an. Acolo am văzut tipuri de oameni care nu credeam că există pe fața pământului. De la nenea care pupa ușa cu o oră înainte de deschidere (doar pentru că era vreo ofertă neînsemnată) până la doamna cochetă cu limbaj de ghetou.

 

 

Sâmbăta era bătaie pe vreun cașcaval mai ieftin cu 20 bani, iar în rest era bătaie de la orice, pe orice. Locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități erau la mare căutare, fisticul se consuma în magazin ca la mama acasă, se fura ca în codru(dar nu mâncare – altfel aș fi înțeles). Mai era și modelul: venea și cumpăra o bormașină sau o altă unealtă, își făcea treaba cu ea, iar peste vreo trei zile venea pentru retur. Asta înseamnă să fii mafiot!

 

 

Ca angajat mai e cum mai e, trebuie să strângi din dinți și să rămâi calm și amabil că doar de aia îți iei salariul, maică, nu? Dar adevărata provocare vine atunci când te afli în Lidl în calitate de client. Nu știu cum ești tu, dar eu, când aud “stimați clienți, deschidem casa 4 pentru dumneavoastră” mă bucur mai tare decât m-am bucurat când mi-am făcut prima prietenă. Stăteam la casa 7 cu brațele pline de mai bine de 15 minute. În spatele meu era un domn în salopetă care avea multă bere și pe care o scotea din abundență prin pori deși nu o consumase încă. În față aveam o doamnă aranjată, plictisită de timpul de așteptare, cu un glas frumos care dezmierda pașnic “bijuteriile bărbatului” la fiecare două scanări de produs. În fața ei, un bătrân “vânător de oferte” și alți români mai norocoși. “Stimați clienți, deschidem casa 4 pentru dumneavoastră” – a fost de ajuns ca toți campionii la 100 metri garduri să se activeze! Doamna care purta în gură “bijuteriile bărbatului” și “sfintele cruci” a reușit să se așeze prima la casa care urma să fie deschisă, urmată de domnul cu berea și alte 5-6 persoane. Eu nu am intrat în joc, îmi luasem țeapă cu mult înainte, așa că am rămas la casa 7. După alte zeci de strigăte cu “stimați clienți, deschidem casa 4 pentru dumneavoastră” , își face apariția casiera, scuzându-se că a avut o urgență pe sală. Totul bine până aici, dar aud câteva “incantații” urmate de o palmă. Doamna cu “bijuteriile” își frige o palmă, trage aer ca un taur la coridă și spune: – “Bijuteriile” + “sfintele cruci” , mi-am uitat produsele pe bandă la casa 7. Acum e liniște, dar încă il putem auzi pe domnul cu porii plini de bere cum îi alintă rudele decedate ale doamnei, iar bătrânul “vânător de oferte” ajută la înțelegerea alinturilor făcându-și multe cruci.

 

 

A fost doar o zi obișnuită, într-un hipermarket obișnuit. Neobișnuiți fiind oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *