Ce-ți scriu

El Jefe, paharele și ochelarii

Deși în perioada asta toată lumea e supărată și gânditoare, eu am ales să fiu “oaia neagră”. Prefer să rămân calm, cu o atitudine pozitivă, iar din puținul meu și cu amintirile mele idioate, să încerc să le redau zâmbetul măcar unora.

 

Dacă până acum v-am povestit de poliție, de lidl și de prima întâlnire, azi o să vă povestesc despre escapada mea din Cipru.

 

Aveam vreo 18 ani și auzisem despre traiul din străinătate, despre câinii cu colacii în coadă, despre banii de la sfârșit de lună. Aveam pe cineva acolo, am vorbit, mi-a găsit un loc de muncă, toate bune și frumoase. Am plecat spre București într-o seară de iunie pentru că din Iași nu aveam cursă directă sau ceva de genul. De la gară trebuia să iau un taxi până la Otopeni pentru că eram în întârziere deja.. de “bine” ce merg trenurile la noi. Practic o femeie a născut în trenul de Iași, iar când a ajuns la București, a dat copilul la grădiniță.

 

 

Taximetristul, un moșuleț, cu o dacie 1300 roșie, m-a aburit și m-am urcat. Oricum nu aveam altă soluție, nefiind altă mașină acolo. M-a “ușurat” de vreo 80 lei, deși nu cred că făcea atât cursa… Dar ce să faci, cum să te cerți, mai ales cu accentul de moldovean de la Iași… Practic am plătit accentul ca vamă la ieșirea din Gara de Nord. “Jiacă” aveam, “bluji” îmi cumpăram, oleacî di bataie” știam…am venit la București!

 

 

Când m-am văzut în aeroportul acela imens, plin de oameni alergând haotic, am zis că îmi trebuie o hartă neapărat ca să ajung să-mi fac checkin-ul unde trebuie. Am cerut informații de la niște jandarmi, dar am primit doar privirile acelea de superioritate și un îndemn din cap care-mi spunea să fac pași mai repede că se răcește ciorba. Știi cum e, dacă n-ar fi existat lupul în “Capra cu trei iezi”, bătea la ușă un jandarm.

 

 

Mi-am văzut de drum, mi-am făcut eu propria hartă, mi-am reamintit alfabetul că-l uitasem pe loc când am văzut stadionul acela acoperit(aeroportul). Am ajuns unde trebuia pentru checkin, i-am prezentat doamnei de acolo și certificatul de naștere a lu’ tataia , neștiind ce anume îmi trebuie la checkin, dar m-a îndrumat finuț și discret. Specific, să par un pic mai puțin idiot, era prima oară când zburam cu avionul. Până atunci zburasem doar cu gândul. M-am îmbarcat, ne-au dat și mâncare chiar, era inclusă în prețul biletului pe atunci.

 

 

În Cipru când am pus piciorul, m-a izbit o căldură de nedescris în cuvinte… cred că erau 50 de grade, fără să exagerez. M-a așteptat la ieșire persoana la care venisem, ne-am urcat în mașină și am plecat spre locul unde trebuia să muncesc și să locuiesc. Nu vreau să exagerez, dar tarabele de la noi din piață sunt LUX pe lângă magazinul în care trebuia să lucrez. Avea omul de la păsări vii până la mezeluri, și de la cuie până la adezivi pentru construcții, în același loc, în același spațiu, în aceeași căldură nimicitoare… Primul gând a fost: bă, știu, e numai apă în jurul insulei, dar oare pot să trec înot ca să ajung înapoi în România? În fine… am încercat să mă acomodez, m-am încurajat puțin câte puțin.

 

 

Cel la care lucram, grecul, avea și un fel de terasă tot acolo. Mai veneau muncitorii la o bere, la un suc, la o apă minerală(terasa fiind situată într-un câmp). M-a pus pe mine acolo deși nu vorbeam greacă, iar engleza era de începător spre deloc, ce știam de pe calculator, din jocuri sau ce mai făceam eu pe atunci.

 

 

Într-o zi, El Jefe(The Boss), trebuia să meargă la piață ca să aprovizioneze magazinul. Era în mașină, gata de plecare, nu exista contact vizual deloc între noi, la care îl aud: “Seba, bring me the glasses!” , iar eu am luat o tavă, am pus toate paharele de pe masă, le-am făcut stivă și i le-am dus. S-a uitat pierdut la mine, s-a uitat în jur, s-a uitat în sus.. probabil ce o fi zis, Doamne, dă soarele mai încet că prea l-a bătut pe ăsta în cap… Și adaugă: “You are right,Seba, sorry, I wanted the sunglasses”. Toate astea într-o engleză primitivă, mai primitivă ca a mea de pe atunci, noi înțelegându-ne în mare parte doar din gesturi și cu presupuneri.

 

 

Tânăr și neliniștit, pe meleaguri străine îmi căutam fericirea. N-am găsit-o acolo. Acolo am înțeles doar că paharele nu pot înlocui ochelarii de soare.

 

 

Vă pup!

Attachment.png

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *