Ce-ți scriu

Dragă Cupidon, data viitoare nimereste-ne pe amândoi!

Nu sunt vreun supererou, dar îmi place să zbor din când în când. Azi am ales să zbor cu gândul la femeile care au trecut prin viața mea. M-am oprit la una singură, pentru că între două nu te plouă, dar și când te-a trăsni…

 

 

Nu am căutat să impresionez. Am fost așa cum mi-ai transmis tu să fiu. Am fost un ciudat în ochii multora. Am fost un tip amuzant când a avut cine să-mi înțeleagă nebunia. Am putut purta o conversație pe orice subiect. Dar cu toate astea, am fost un prost. O plăceam. Mă plăcea. Ne-am pupat. Ne-am iubit. Am pierdut-o dintr-un motiv fără sens.

 

 

Abia terminasem liceul. În perioada aia mergeam acasă doar noaptea sau poate că nici atunci. Făceam tot felul de idioțenii, pe lângă care făceam și muzică, mai exact hip-hop. Cum facebook-ul era mai prietenos decât acum, găsisem o tipă, “ fană “ de altfel, cu care vorbeam cu orele. Așa am ajuns să fim împreună.

 

 

Eram aceeași zodie, dar ne înțelegeam foarte bine. Mai existau certuri, dar treceam peste în secunda doi, lăsam și eu de la mine, lăsa și ea de la ea. Dar am dat-o în bară într-o vară rece. Am mințit-o cu facultatea, a fost ultima oară când am auzit un ton de apel de nokia tune venit de pe numărul ei. Am mai vorbit puțin ulterior, dar s-a încheiat tot fără vreun “la revedere”. Subit. La fel ca atunci când EON te lasă în beznă că n-ai plătit factura.

 

 

“Domnișoara ar fi fost o potențială soție excelentă” – mi-am tot repetat eu în cap ani de zile, după fiecare eșec în dragoste. Și ca să vezi destinul… După 7 ani, m-a căutat pe facebook, mi-a trimis cerere de prietenie și m-a întrebat ce fac. Am hotărât să ne vedem la o cafea. Zis și făcut. Ca o paranteză, chiar dacă n-am băut cafea la întâlnire, vorba vine, sună mult mai OK “ne vedem la o cafea” decât “ne vedem la un lipton cu lămâie”.

M-am pregătit pentru întâlnirea aia de parcă mergeam la casa regală să-i cer mâna prințesei. Mi-am luat hainele bune, mi-am făcut freza (cu ceară  de aia de azi o dai și mâine chelești)… Fresh ca tic tac, dar lipsea mentolul!

 

 

Era la fel de deșteaptă și de nebună, mi-a explicat de ce m-a lăsat cu ochii în soare, că era copilă pe atunci, mi-a povestit de jobul pe care îl are și de părinții ei.

Ne-am luat rămas bun după câteva ore bune în care am stat la povești. Mi-am făcut comandă la taxi și am plecat spre casă. “O soție excelentă” – îmi tot repetam în cap din nou și din nou…

M-am oprit în fața casei, am scos plicul pe care îl aveam de la ea, l-am mototolit și l-am aruncat.

“7 ani” , îmi repetam în gând ca o moară stricată, dar cu tremurat de buze. “7 ani supărată dintr-un motiv tâmpit, iar acum, după acești 7 ani mă caută doar ca să-mi dea o invitație la nuntă…”

 

 

Dacă ți se pare că înțelegi o femeie, ai dreptate… ȚI SE PARE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *